Search
  • Amy

#TravelTime: Cum să călătorești ieftin

Hei, hei! Bine-ai (re)venit pe blog!

Astăzi am să vorbesc despre a doua mea pasiune: călătoritul, și anume despre cum să călătorești prin lume cu un buget mic.

Să nu vă mai țin în suspans, iată cum călătoresc eu ieftin!


CUM SĂ CĂLĂTOREȘTI IEFTIN





Pentru început, aș vrea să clarificăm ce înseamnă ieftin. Cea mai scumpă călătorie pe care am făcut-o a fost în Istanbul, fiind totodată și prima călătorie în care nu am mers însoțită de cineva din familie, și ne-a ajuns de persoană ( am fost două persoane) cam 300 de euro. Vreau să precizez că nu ne-am abținut de la a încerca toate mâncărurile, restaurantele, am stat fix în centru, am colindat peste tot și am cumpărat de banii aceștia și suveniruri pentru familie.

Așadar, pentru mine un buget ieftin înseamnă:

1.bilet de avion până în 60 de euro dus-întors

2.cazare maxim 150 lei/noapte/2 pers - noi plecăm în weekenduri, deci stăm 2 nopți

3.transfer de la/la aeroport+taxe de transport în oraș maxim 15 euro(mult și atât)

4.mâncare+suveniruri/distracție maxim 100 euro/2 persoane (50euro/o persoană).

Deci, dacă tragem linie și calculăm, aș spune că un buget ieftin pentru o persoană la mine ar însemna ( MAXIM) 158 euro.

Dacă ți se pare un buget mic, în care intră avion+cazare+transport local+masă+distracție, te invit să citești în continuare sfaturile pe care mi le-aș fi dorit să le aud înainte de a-mi planifica mini-vacanța.

*de reținut că prețurile pot varia în funcție de țara în care mergi. Spre exemplu Istanbul e destul de ieftin comparativ cu Milano, iar Milano e ieftin comparativ cu Viena, etc.



1. ZBORUL

Prima greșeală pe care am făcut-o a fost să cumpăr bilet de avion de la agenții online, precum vola sau momondo. Asta e o greșeală pe care vă rog să o evitați și să apelați la ei doar dacă zburați prea departe și nu vreți să luați bilete de la două companii aeriene diferite.

Deci, cum luăm bilet ieftin?

- intri pe vola/momondo, etc. Alegi destinația, data de plecare și întoarcere și dai pe ”caută zboruri”. Primul zbor care îți apare este cel mai ieftin. Dacă îți place prețul, te uiți la compania aeriană cu care urmează să zbori, apoi mergi la ei pe site și cumperi biletele de acolo. De ce? Ei bine, agențiile au de obicei acei 15 euro în plus, poate chiar mai mult, pe care îi numesc”taxa de serviciu”. În schimb, acea taxă de serviciu nu se aplică și pe site-ul companiei aeriene. Așadar, ai scăpat din start de 15 sau 30 de euro, iar dacă vrei să cumperi pentru mai multe persoane, ai scăpat de minim 90 euro.

- pe vola de obicei îți apar prețurile. Am observat că cele mai ieftine bilete sunt marți, iar dacă nu ai cum în timpul săptămânii, recomand să cumperi pentru un zbor de vineri, și nu de sâmbătă. În weekend prețurile sunt exagerate.

- călătorește până în vară, fiindcă biletele sunt ieftine. Cine vrea să meargă în altă țară pe frigul ăsta? (eu, euuu)

- dacă iei de la companie, s-ar putea să îți dea varianta”rezervă loc”. Dacă vrei ca bugetul tău să nu se umfle dintr-o dată, îți recomand să aștepți până în seara de dinainte plecării, pentru a efectua check-in-ul și pentru a ți se acorda un loc unde a mai rămas liber, altfel vei plăti pentru locul ălă. Poți avea norocul să stai lângă partener/a cu care pleci sau nu.Dar hei, e buget mic, deci nu-i mare lucru! Noi am primit locul în al doilea rând din față, deci pot spune că e fain să nu știi unde stai!




2. CAZAREA

Aici depinde în funcție de țara în care mergi. Dacă n-ai mai fost până acum într-o țară străină singur/ă și ți-e teamă, poți să alegi site-uri precum trivago și booking. Atenție însă, eu nu recomand trivago, fiindcă te duce pe alte site-uri străine și nu știi cât de încredere pot fi.

Eu am rămas fidelă booking și airbnb. Ca să nu ai surprize, ar fi bine să plătești camera înainte de a ajunge acolo.

- BOOKING

Îmi place booking pentru că pot să schimb oricând detalii, să adaug sau să elimin oameni, dar cel mai mult îmi place pentru că de obicei lasă camerele rămase (unde am rezervat eu) libere la reducere cu câteva zile înainte de termen. Astfel, mă duc la setări și modific camera, alegând-o pe aceea mai ieftină.

Spre exemplu în Viena am dat pe o garsonieră confort 1, cu baie și bucătărie complet mobilată, fix lângă metrou, la trei stații de centru, superbă într-un cuvânt, doar 250 lei/4persoane/noapte. Adică 500 lei/4 persoane două nopți. Dacă facem socoteala, ar veni cam 125 de lei/persoană/ 2 nopți.

Camera era inițial 550 lei/2 nopți dar a lăsat la reducere cu câteva zile înainte ca noi să sosim, așa că doar am rezervat altă garsonieră la fel, dar cu 50 lei mai ieftin.


-AIRBNB

Recomand airbnb doar dacă nu ați găsit nimic ieftin pe booking (pentru Viena prețurile erau mai mari decât pe booking). De multe ori poate să fie altceva decât te aștepți, noi am cerut o cameră în Milano și am primit un apartament (de bine, ai zice, dar ușa se deschidea cu un cod simplu și putea intra oricine). Totuși, pentru experiență, pentru a te încadra în bugetul propus, airbnb este o variantă acceptabilă.

Ai grijă la zona în care este situată camera, doar pentru că este ieftin nu înseamnă că e aproape de centru.



3. TRANSPORT

Aici iar depinde de țară și de cum sunteți voi. Noi eram panicați în Istanbul, așa că am cerut transfer cu mașina și ne-a ajuns 25 euro (mult, având în vedere că metroul era 1,8 lei).

Recomand să analizați toate variantele posibile de transfer și abia apoi să alegeți una dintre ele. Vedeți prețul și distanța pe hartă. Din câte am experimentat, nu recomand să iei bilet de transfer online, înainte de a pleca de acasă. Am făcut asta și acolo ba nu am avut net, ba nu găseam firma de transport, ba ne-am rătăcit, ba am dat prea mult. În Viena spre exemplu, un bilet luat de la aparat din gară costa 1,8 euro, iar pe site era 4,2 euro.

Legat de transportul în oraș, recomand autobuzele și metroul. Dacă te descurci în București, te descurci oriunde!

Descarcă-ți aplicația Rome2Rio, e un fel de Moovit dar e valabil în orice țară (îți zice inclusiv și prețul călătoriei)





4. MÂNCARE


Dacă vrei să te încadrezi într-un buget mic, nu te duce niciodată să mânânci la restaurantele din centru. Intră pe internet și caută recomandări sau pur și simplu ia metroul și du-te într-o altă zonă. Noi(eu și prietenul meu) suntem niște fomiști, pofticioși și mâncăcioși, așa că dăm banii mai mult pe mâncare. Ne place să încercăm mâncărurile lor specifice, așa că banii noștri cam pe asta se duc.

Să păstrați niște bani și pentru a mânca în aeroport, mai ales dacă ai mult timp de așteptat și parcă încă ți-e poftă de rahatul turcesc cu nucă de ieri.





5. DISTRACȚIE


Well, aici e parte în care probabil vă veți supăra pe mine, pentru că în bugetul cu care plecăm noi nu intră niciodată plata pentru muzeu/vizitare palate/ etc. Noi suntem mai mult cu pozele, mâncatul și plimbatul și nu prea pierdem timpul într-un muzeu. E adevărat, am văzut Topkapi Palace în Istanbul, superb, doar că la fel, la un moment dat a devenit plictisitor și ne-a părut rău de cei 120 lire turcești (120 lei) dați pe intrare.

Căutăm tot ce e gratis de vizitat (ce e gratis e bun :)) ), tot ce e interesant, neobișnuit și fain, dar ieftin. Asta poți face și tu cu un search pe Google.

Noi ne-am luat în Viena după un grup de spanioli ca să vedem și noi lucruri noi în centru, însă ne-am plictisit când am văzut că se opresc din metru în metru pentru a vorbi (și în spaniolă) și pentru a admira o stradă cu multă încărcătură istorică (fain, dar în două zile nu ai timp de oprit din metru în metru câte zece minute).

Căutați cu atenție, sunt zile în care poți merge aproape gratis la teatru sau operă și ar fi fain să vedeți (dacă sunteți pasionați) cum e teatrul în altă țară.

Deci pe parte de distracție nu prea cheltuim, decât suveniruri dacă ni se par frumoase și (NEAPĂRAT) câte o vedere din fiecare țară (așa suntem noi, mai vechi), sau dacă am rămas cu prea mulți bani la final (hahaha).







Deeeci, pentru a călători ieftin ai nevoie de ambiție, ai nevoie de curaj și de nervi de oțel, fiindcă vei întâmpina muulte probleme înainte și în timpul călătoriei, începând de la roaming, la străini care te primesc cu răceală sau indiferență. și terminând cu rătăcitul prin țări străine. Ar ajuta dacă ai strânge bani în fiecare lună, noi alocăm 200 lei/lună ca să ne permitem să mergem undeva random sau pentru a ieși din afara Europei.

Așaa că sfatul meu este să lași vorbele ”lasă, poate mâine” că vei ajunge la bătrânețe și vei zice ”eh, cum a trecut timpul”. Banii se câștigă, muncești pe rupte pentru ei, dar eu cred că nu asta e important. Și nu e importantă nici măcar geanta aia frumoasă pentru care am economisit atâtea luni.

Importante sunt aminitirile pe care ți le faci în tinerețe. Încă poți, încă ai timp,

Vorba un profesor drag mie de la facultate ”sunteți atât de tineri ca să spuneți că nu puteți face ceva”.

Așadar, ne vedem la aeroport?

*dacă ai nevoie de ajutor, sfaturi despre călătorii, scrie-mi pe Facebook sau Instagram. Sau chiar aici!


Te îmbrățișez!







495 views
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now