Search
  • Amy

Scrisoarea unui gândac

Dragă București,

  Mă bucur că ești...mă bucur că m-ai primit în marea ta agitație, în marea ta vâltoare, în marea petrecere a vieții. Mă bucur că mi-ai dat șansa să mă arunc în viață alături de tine, că mi-ai dat șansa să aflu cine sunt, aici, în orașul cu numele tău.   Lumea e mare și e rea, ar fi trebuit să îmi spui. Ar fi trebuit să îmi arăți cât de crudă poate fi viața într-un astfel de oraș... la o astfel de vârstă. Lumea e agitată, e grăbită, e melancolică, un pic tristă aș spune. Totodată, lumea asta despre care tot vorbesc și despre care tot scriu e... crudă. Mă face să mă îndoiesc de mine, de ce pot, de ce știu, de ceea ce vreau de la viață, de la mine și de la tine. Mă face să te urăsc, mă face să vreau să trec odată de tine, peste cea mai frumoasă vârstă.   Sunt așa un gândac în marea de animale. Sunt un simplu gândac, fără culori, fără formă și fără noimă. Un gândac care se învârte printre animale, sperând să fie remarcat, să nu fie strivit, să nu fie târât prin nămol de picioarele altor feline înainte să ajungă măcar să vadă o rază de soare. O simplă gâză care speră să înoate alături de pești, să vâneze alături de feline sau măcar... măcar să reușească să se urce pe o frunză din copac. Acest gândac despre care tot scriu se credea cândva o buburuză. Reușise chiar într-un timp să-și picteze bulinuțe roși pe aripi în micuța sa cămăruță și reușise chiar să cunoască mai multă lume, o lume bună și frumoasă. După aceea... știu doar că a ieșit din acea ascunzătoare și a nimerit... în București. La tine, adică, dragul meu.    Și buburuza cu aripile abia vopsite, gata să le arate lumii s-a transformat în gandacul fără nici un sens, fără nici un vis și nici o speranță. Aripile i-au fost stropite cu noroi, sau cum se mai spune pe la voi, de cuvinte și fapte ale unor oameni care nu ar fi trebuit să însemne ceva pentru ea, dar cumva au reușit să o străpungă și să o împroaște cu noroi. Zâmbetul cu care buburuza se tot afișa a fost înlocuit cu  niște buze mici, lipsite de orice urmă de farmec.. iar ochii aceia mari și curioși s-au tranformat în niște ochi goi, confuzi și plini de îndoieli.   E ciudat cum m-am transformat, nu? Mi-aș fi dorit, dragă București, ca această trecere să fie mai blândă, mai nesimțită, mai atentă cu gândăceii. Mi-aș fi dorit să fi lăsat măcar niște urme de speranță, niște colțuri de vise, niște firimituri de iubire. București, sper să nu te superi că îți spun asta. Dar ești așa de... gol. Cu toată lumea asta grăbită, cu toată agitația metroului, cu tot traficul dimineții și cu toate nopțile albe... ești pustiu și lipsit de cele mai importante lucruri. Ești lipsit de viață, gol de iubire și sărac în speranțe. Ești un ambalaj frumos cu un interior defect. Infect.   Din păcate, București, va trebui să ne înțelegem. Va trebui să mă lași să îmi crească din nou aripi, să mi le pot colora frumos, să mi le pot umple de amintiri și iubire, să îmi apară din nou acel zâmbet și acea privire liniștită. M-ai smuls din patul meu cald, de lângă perna mea plină de speranțe, de lângă familie și de lângă acea căldură a căminului. M-ai pus aici, în mijlocul junglei tale, fără prieteni și fără oameni cu care să pot vorbi despre cum mi-a fost ziua și m-ai forțat să cresc. A crește alături de tine, singură, este ceva ce încă nu pot înțelege.    București, eu încă sper că îmi vei găsi, acolo undeva, niște gandăcei ca mine, ca să urcăm împreună pe frunza din copac. Mai sper, București, că vei reuși să îmi readuci speranțele și visurile și că îmi vei arunca la gunoi toată această confuzie și neîncredere. Și încă ceva, dragul meu... îmi doresc ca, odată, să mă trezesc și să te găsesc la fel de frumos și de plin de visurile mele, așa cum te-am văzut prima oară.    Eu cred în tine, București. Sper că o să cred și în mine.

Cu stimă,

Noul tău gândac



46 views
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now