Search
  • Amy

Puiul care a plecat de lângă cloșcă

Maaarți, maarți, maarți.

Marțea este ziua de după luni, care urmează înaintea zile de miercuri.

Marțea aceasta este una specială. Nu numai fiindcă este școala altfel, nu numai pentru că se simte în aer miros de vacanță, miros de Paște, de ouă și de cozonac, dar mai ales pentru că marțea aceasta este Ziua Modială a Teatrului.

Și pentru că e zi de școală, marți vizionăm un spectacol de teatru. Pentru cei care mă cunosc nu e nimic nou sub soare faptul că mă entuziasmez atunci când vine vorba de teatru.

Mi-am întâlnit copiii dimineață, i-am lăsat să mănânce și să vadă un desen animat (fiindcă orice copil visează să mănânce și să se uite la desene la școală în loc să facă română și matematică), iar când a venit timpul de plecat în sala de sport, i-am oprit o clipă din activitatile lor pentru a le spune regulile și îndatoririle pe ziua de azi.

Nouăsprezece perechi de ochi s-au îndreptat spre mine (pentru că e bine știut faptul că în școala altfel copiii ajung mai puțini în clasă decât de obicei), curioși, plictisiți deja de mine sau entuziasmați pentru ceea ce urmează să facem.

* Vom fi mulți în sală, să știți. Vreau să stăm cu toții, fără să ne pierdem și fără să îi deranjăm pe ceilalți. Voi fi lângă voi, iar de veți avea nevoie de mine, nu trebuie decât să ridicați mâna.

Copiii au dat din cap și au alergat la cuier pentru a se îmbrăca.

A urmat apoi două spectacole de teatru, în care pot spune că mintea mea s-a odihnit și nu și-a mai făcut planuri pentru următoarele ore, iar cei nouăsprezece curioși ai mei au plecat, sper, la fel de multumiți pe cât mi-au spus.

Bineînțeles, cum s-ar fi putut termina această zi fără ca măcar unul dintre cei nouăsprezece pui să dispară de lângă cloșcă? Normal, mă aștepta în sala de sport, uitându-se în toate părțile. Se pare că mersul până la baie cu toată clasa poate produce probleme.

Din fericire, ziua s-a încheiat cu bine, cu o ușoară oboseală și dor de casă, dar gândul ca a doua zi urmează o mică excursie mi-a bucurat sufletul la fel ca atunci când eram copil și îmi pregăteam hainele seara pentru călătoria de a doua zi. :)


9 views
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now