Search
  • Amy

#MomentdeSinceritate: De ce nu plec din România?

Updated: Feb 17, 2019

Și unde să mă duc? E prima întrebare care-mi vine în minte.

De ce aleg să stau în România? De ce nu plec?În ultimele săptămâni am tot auzit această întrebare și m-a pus un pic pe gânduri.Singurul răspuns care-mi venea pe moment era, de fapt, tot o întrebare Și unde crezi că e mai bine?, însă știu că ar fi născut un adevărat conflict de opinie aici și în ultima vreme am încercat să stau departe de conflicte, de orice natură ar fi acestea.Deci, unde e mai bine ca în România?Poate deja ai formulat un răspuns în minte, un loc din lumea asta mare. Poate îmi vei spune America, Asia, poate Australia, sau poate vei ridica din umeri și vei spune oriunde, iar apoi îți vei trânti brațele pe lângă corp, așteptând să te aprob. Nu am să te aprob, însă, îmi pare rău.Pentru mine, România este acasă, oricât de clișeic îți sună. Aici m-am născut și aici am crescut, cu bune și cu rele, poate cu mai multe rele decât bune, nu știu.România a fost prima care m-a educat, mi-a spus încă de când m-am născut SĂ LUPT. Mi-a spus să lupt cu toți, inclusiv cu mine. Mi-a spus că dacă voi lupta îndeajuns, îmi va arăta cum arată ea de sus. România mi-a spus să fiu mereu atentă, să nu pierd niciun detaliu pe drum, fiindcă detaliile fac diferența. România a fost prima care mi-a arătat că pot trăi și rău, dar și bine. Mi-a pus în față fel de fel de oameni, bogați, săraci, cu studii sau fără și m-a lăsat să-mi aleg din care categorie vreau să fiu. A fost dură cu mine, și prin mine mă refer la tot și toți care sunt parte din mine -familie, prieteni, colegi, vecini și mi-a dat uneori cu porția, Nu voi uita vremea când nu aveam bani să încălzim apartamentul și dormeam la mamaia, sau când mă bucuram că aveam 10 bani ca sa îmi cumpăr două caramele. Nu voi uita nici perioada în care 1 leu era mult, iar biscuiții cu cremă de ciocolată pe care îi mâncau cei bogați la grădiniță, îi primeam foarte rar. Nu am cum să uit nici că aproape toți colegii râdeau de mine fiindcă aveam o singură pereche de pantaloni mulați în clasa a VI-a, cumpărați din banii de la colind sau că nu am putut să continui dansurile fiindcă nu aveam bani de costum. Nu, nu voi uita. Însă cred că România m-a educat să lupt ca să obțin ce merit când voi deveni mare. România mi-a demonstrat că pot fi fericită cu puțin. Că pot să trăiesc și fără lux, dar să fiu sănătoasă, fericită și să îi am pe cei dragi aproape. Dacă ar putea vorbi cu toți așa cum vorbește cu mine, România v-ar spune că are nevoie de ajutor. Are nevoie ca cei ce vin să fie altfel învățați cum să lupte, cum să-și aleagă categoria din care vrea să facă parte, cum să trăiască frumos sau cum să o ajute și ei pe ea. Astfel, România m-a educat să nu renunț și a fost cea mai bună educație primită. Nu aș da pe nimic pâinea cu ou și zahăr și nu aș schimba un element din trecutul meu. Probabil dacă ar fi fost altfel, nu aș mai fi scris acum postarea asta.Da, sunt de acord cu tine, avem multe de schimbat, avem multe de îmbunătățit, avem mulți oameni care s-au născut în România parcă din greșeală și ar face orice să o vadă la pământ, dar dacă toată lumea pleacă, cine face schimbarea? Ca să răspund la întrebarea de ce nu plec din România: nicăieri nu e mai bine ca acasă. Toate țările au problemele lor, și probabil aș simți că mă nasc din nou dacă ar fi să plec din țară. Iar acest lucru este atât de obositor, încât nu știu dacă aș prinde ziua în care să-mi văd visul îndeplinit. În plus, m-aș naște singur, nu într-o familie. Pentru mine, să plec din țară pentru un viitor mai bun înseamnă că nu am luptat suficient cu mine. Că mi-am spus de prea multe ori nu pot, e prea greu, nu am să reușesc și, de fapt, am renunțat înainte de a începe. Așadar, în momentul acesta încă sunt în stadiul în care lupt să mă cunosc, însă știu sigur un lucru: dacă îmi propun să schimb ceva, voi reuși! Nu voi schimba toată țara, știu asta. În schimb, vreau să schimb în jurul meu, puțin câte puțin, până totul devine frumos și prietenos. Când mă uit în ochii elevilor mei, văd speranță, văd optimism și văd viitorul. Iar acest lucru mă ambiționează mai tare să lupt.Tu? Alegi să rămâi sau să pleci?


75 views
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now