Search
  • Amy

#JurnaldeÎnvățătoare: De ce îmi place în clasa întâi

Bun găsit din nou!

Vă povesteam în postarea anterioară faptul că mi-am dorit extrem de mult să devin învățătoare. Totul a pornit de când eram micuță și învățam păpușile poezii, dar asta este o altă poveste care va sosi și ea la momentul potrivit.

Astăzi aș vrea să vorbesc un pic, în caz că ați uitat, despre cum e să fii copil în clasa I și despre experiențele prin care am trecut în acest prim semestru.

Așadar, bine-ai revenit în clasa I!


Cum e să fii copil în clasa întâi?


Sinceră să fiu, uitasem atmosfera din clasa I, toate acele emoții de la început de an, teama de a nu da greș în fața doamnei, temele pe care nu le înțelegeam, notele după care plângeam sau penarul plin cu carioci și creioane, mai toate având tocul tocit sau rupt.

Clasa întâi miroase a cerneală, a început, a carte nouă și a curiozitate. De când am trecut în locul doamnei învățătoare, pot spune că mă așteptam să nu fiu atât de emoționată privind începutul clasei întâi. Dar am fost, poate pentru că sunt eu prea emotivă, poate pentru că e ceva nou sau poate doar pentru că așa a trebuit să fie.

Poate știi deja să îmi răspunzi la întrebarea cum e să fii copil în clasa I, însă eu aș vrea să îți povestesc ceea ce văd eu de la catedră.

La începutul anului, am avut posibilitatea să aleg între două posturi pentru clasa întâi. Cunoșteam ambele clase și era o diferență de la cer la pământ: prima, foarte serioasă, în care toți știau deja să citească, să adune și să scadă cu trecere peste ordin, să scrie și să rezolve probleme, dar nu știau prea mult să se joace. În puținul timp pe care l-am petrecut cu ei, am încercat să îi învăț jocuri, am deschis o bibliotecă a clasei și chiar vorbeam în pauze de Exatlon. Cealaltă clasă era opusul acesteia, tocmai pentru că elevii erau derutați din cauză că schimbaseră prea multe învățătoare într-un an: câțiva știau să citească corect, scriau foarte puțin într-o oră, nu pentru că atât trebuia, ci pentru că trebuia să îi aștepți pe cei care scriau foarte încet, ca să termine. În schimb, ei știau să se joace și erau foarte iubibili, ca să spun așa - voiau să îi iau în brațe, îmi spuneau că mă iubesc și mereu în pauză erau patru-cinci fete adunate la catedră ca să vorbim.

Când a venit momentul să aleg, mi-a fost extrem de greu, trebuie să recunosc. Și asta pentru că am ajuns ca într-un timp scurt să iubesc ambele clase la fel de mult. Ca să înțelegeți ce era în mintea mea atunci, ei bine, încercam să văd pe care clasă o pot ajuta mai mult, având în vedere minimele cunoștințe pe care le deținam în legătură cu predatul (fiindcă nu mai predasem un an întreg, zi de zi, niciodată) și ținând cont și de orarul meu ciudat de la facultate. Alegerea mi-a fost ușurată de cei din conducerea școlii, astfel că ,în urma discuției, am ales să am asigurat un an întreg de școală, întrucât în celălalt caz, doamna putea reveni oricând la catedră.




Așadar, am ajuns în septembrie, mi-am pregătit clasa și mă gândeam cum să fac să fiu suficient de bună pentru ei. Ei, douăzeci și cinci de copii iubibili, cu care va trebui să lucrez mult ca să ajungem din urmă celelalte clase.

Nu o să mint, eram speriată. Nu știam dacă am capacitatea să îi ridic, să îi fac să scrie și să citească, să adune și să scadă... și frica aceea nu a dispărut definitiv.

Deci, cum e să fii copil în clasa întâi? Ei bine, la începutul clasei întâi am văzut niște copii curioși, super entuziasmați de faptul că vor învăța să scrie, pasionați de matematică și artă, un pic cam agitați fiindcă treceau prin niște schimbări majore - trecerea de la pregătitoare la clasa întâi nu e chiar atât de ușoară- și foarte optimiști.




Am văzut cum, din niște copilași care nu înțelegeau care este rândul pe care se scrie litera ”a”, de ce avem atâtea auxiliare, de ce trebuie să își facă temele în fiecare zi, au devenit niște copii cu care discut din ce în ce mai serios (cât ne permite vârsta), care scriu singuri propoziții întregi, care înțeleg când e timpul de joacă și când e timpul de învățat și care vorbesc deschis despre ceea ce îi supără dar și despre ceea ce îi bucură.

E uimitor să îi privești pe acești copii și să îi vezi cum se dezvoltă, și asta într-un timp atât de scurt. Uneori mă întristez, gândindu-mă la cât de repede a trecut timpul. Oare așa e să ai copii?




Începutul anului nu a fost ușor pentru nimeni, nici pentru mine, nici pentru ei și nici pentru părinți.

Ziua când am predat prima literă, ”a” mic de mână, a fost pentru mine momentul în care am simțit că, într-adevăr, toată agitația dinaintea școlii a meritat. Că am pornit cu douăzeci și cinci de copii la drum, douăzeci și cinci de copii cu care trebuie să învăț litere, matematică, muzică, abilități practice, dezvoltare personală și mai mult de atât. Să îi învăț să se iubească, să îi accepte pe cei de lângă ei, să danseze, să simtă că vin la școală nu pentru a se stresa, ci pentru a învăța despre ei.




Uneori e greu să țin pasul, să fac în fiecare zi ceva sută la sută util. Uneori mă lovesc de alte doamne care îmi spun să mă opresc, să trec în rând cu ceilalți și să încetez cu noutățile astea că atunci când vor ajunge la gimnaziu și vor da de realitate, ce vor face? (eu cred că voi reuși să îi învăț să nu li se mai pară atât de dură realitatea din gimnaziu), uneori chiar zic să încerc să predau simplu, fără alte complicații, însă mă uit la elevii mei și văd atâta viață încât nu vreau să fiu eu cea care le stinge flacăra și o iau de la capăt. Să nu se înțeleagă de aici că nu am momente când predau standard sau când dau teme, poate un pic prea multe din punctul meu de vedere, dar mereu mă învinovățesc și cred că vina asta e tot ce-mi trebuie ca să prind din nou curaj să predau altfel.

Și uite așa, că tot am primit întrebarea de ce nu m-am plictisit încă să fiu învățătoare, cred că am parte de prea multă adrenalină ca să am timp și de plictiseală.





Am să scriu data viitoare despre barierele pe care le întâmpin la clasă și voi începe să scriu despre metodele nonformale pe care le aplic uneori la clasă, precum predatul stând pe podea pe pernuțe, boomhackers, filme educaționale pentru elevi, metode de a preda matematica, etc.


Mulțumesc pentru curiozitatea de a mă citi!

Te îmbrățișez! Ești genial!




192 views
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now