Search
  • Amy

Doamna, pot să merg la baie?

Updated: Mar 31, 2018

De curând, am trecut în locul doamnei învățătoare. Nimic surprinzător, ai zice. Același sistem, aceeași clasă, aceleași bănci și scaune măzgălite de generațiile care au stat cândva acolo, în calitate de elevi, aceiași profesori obosiți și aceiași elevi fără chef de școală.

Privite din perspectiva unui profesor, toate lucrurile de mai sus sunt privite prin alți ochi.

Spre exemplu, imaginează-ți că douăzeci și cinci de perechi de ochi se uită simultan la tine, așteptând ca să începi să vorbești, fără frică, fără să dai de înțeles că ești om și nu le știi pe toate.

Și, în timp ce 25 de perechi de ochi te privesc, gura ta începe să se miște, să scoată niște sunete pe care la început nu le poți descifra. Apoi, începi să fii mai atent la gestică, la mimică, la fiecare cuvânt pe care îl scoți. Mintea ta gândește în avans următoarea mișcare: să facem o pagină din caietul de lucru, să inventez un joc sau să îi las să deseneze? Până te gândești ce vrei să faci mai departe, auzi deja întrebările care îți vor strica planurile de viitor:

*Doamna, câte ore mai avem până la sport?

*Mai e mult până la pauză?

*O să cântăm și azi?

*Când facem iepurașul de Paște?

Și uite așa, rând pe rând, se naște câte o întrebare din gura fiecărui copil ce constituie o pereche de ochi din cele douăzeci și cinci. Adică, în total, douăzeci și cinci de întrebări în câteva secunde, asta daca ai norocul ca fiecare să aibă câte o singură curiozitate.

Însă acum tu, în calitate de învățătoare, ești o-b-l-i-g-a-t-ă să răspunzi cu atenție sporită și interes maxim la fiecare întrebare, cât de rapid poți, pentru ca nu cumva să se trezească una dintre cele douăzeci și cinci de guri să întrebe încă o dată, de data asta cu o nervozitate resimțită în glas, deoarece nu ai fost destul de agilă să răspunzi în timpul în care un copil își poate menține răbdarea.

Acum, că fiecare întrebare își are propriul răspuns, copiii sunt mulțumiți și tu îți poți continua liniștită ora. Mintea ta pune din nou la cale, de data asta oprindu-se asupra jocului, minunatul plan iar tu începi să te mai relaxezi, gândindu-te că își va ajunge timpul să le faci pe toate.

Gura ta începe să se miște din nou, explicând regulile noului joc proaspăt inventat. Îți pregătești materialele, ai stârnit curiozitatea elevilor, totul simți că va decurge foarte bine, vezi deja mânuțe în aer care asteaptă cuminți să le numești pentru joc. Alegi una dintre mânuțe, iar în momentul în care aparținătorul mâinii începe să vorbeasca, simți cum ți se scurge tot sângele din corp.

* Doamna, nu vreau să mă joc, vreau să vă întreb dacă pot să merg la baie!

Întrebarea a fost rostită, e clar, nu mai există cale de întoarcere. Din clipa asta, alte guri încep să se miște, toate cu aceeași întrebare.

Încerci să le expici frumos că pot merge la baie după oră, dar auzi numai onomatopee care mai de care mai mustrătoare și cuvinte precum ”dar pe Alexa de ce o lăsați și pe mine nu?”.

Într-un final, când înțeleg în sfârșit că pot merge la baie în pauză, îți recalculezi în minte jocul și începi cu forțe proaspete.

Dar chiar în clipa aceea sună clopoțelul.

Ei au câștigat, trebuie să recunoști.

Te întorci înfrântă la catedră, pregătindu-ți planurile pentru o nouă oră.



240 views
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now