Search
  • Amy

#TravelTime: Ce nu-ți va spune nimeni despre Milano

Updated: Nov 26, 2018

Poate că unul dintre cele mai frumoase lucruri în viața asta este să simți că trăiești. Mie mi se întâmplă prea des să simt că am intrat în monotonie, într-o rutină zilnică și asta mă enervează mai mult ca orice. Așa că am zis ”hai să plecăm undeva”! Am găsit aceste bilete ieftine de avion și ne-am programat zborul spre Milano.

Îmi place foarte mult să fac liste, să știu ce mă așteaptă acolo și să nu mă trezesc într-o țară străină fără să știu cum funcționează lucrurile.

Iar despre ”lucrurile” de acolo îmi pot spune doar cei care au fost și-și relatează opinia și, dacă sunt mai norocoasă, câțiva prieteni.

Ei bine, despre Milano am aflat numai lucruri bune. Am stat ore în șir să descopăr și părțile urâte, lucruri la care să mă aștept acolo sau obiceiuri pe care trebuie să le respect. Am aflat de pe aproape fiecare site că Milano este ”Capitala Modei”, că acolo vezi lume îmbrăcată elegant chiar și când cumpără pâine și că au cea mai bună mâncare.

Ajunși acolo, ne-am dat seama că nu e totul atât de roz precum se spune.

Iată o listă cu ce NU ți se spune despre Milano:

- În primul rând, menționez că mă adresez acelora care vor să călătorească cu un buget cât mai mic.

1. Roamingul.

Da, nu ține de Milano ca oraș, dar ține de prețurile întâlnite acolo. Dacă uiți să-ți activezi roamingul sau dacă l-ai activat dar nu ai opțiune cu 10 euro, atunci trebuie să îți spun că ai cam dat-o în bară. Nu ai ce să faci fără internet acolo, iar o cartelă pentru turiști, cu toate că scrie 7,99 euro (8gb, 500 min si sms-uri), este 30 de euro. Dar pentru că nu ai ce să faci, pentru că ești începător în ale călătoritului în alte țări, dai acei 30 euro și te plângi de acei bani puțini care ți-au mai rămas. Așa că îți recomand să dai 10 euro în România și nu 30 în Italia.

2. Italienii (sau poate doar cei ce stau în Milano) sunt extrem de reci cu străinii.

Poate am plecat la drum cu gândul că voi da de oameni la fel de calzi precum turcii, însă nu mă așteptam la oameni atât de reci, aroganți și nepăsători. Poate o fi de vină și vârsta noastră, poate că niște tineri nu ar avea ce să caute prin Milano sau dacă ar căuta, ar trebui să știe ce au de făcut și să nu deranjeze pe nimeni. Începând de la domnii de la controlul pașapoartelor, care aruncau buletinele cu scârbă celor cu care am zburat în avion, continuând cu oamenii de la informații, chelnerii, doamna de la casa de marcat și terminând chiar cu oamenii de acolo, nimeni nu avea niciun chef să te ajute să ajungi dintr-un punct în altul. Am mai observat că se enervau foarte tare dacă le spuneam ”Hello” și nu ”Buongiorno”, dacă le vorbeam prea mult în engleză fără să le zic un ”si” și nu ”yes”, ”grazie” și nu ”thank you” . La un moment dat, am zis că poate e doar faptul că suntem români, pentru că da, italienii urăsc românii.

3. Nu e nevoie să rezervi bilete online pentru transferul de la aeroport la Milano.


Multe site-uri ziceau că trebuie neapărat să rezervăm, înainte de a pleca, biletele pentru transfer. Acestea costă 5 euro de persoană dus și se pot lua de pe site-uri precum ”orio shuttle” (cel pe care îl recomand, au plecări din 10 în 10 minute), ”terravision” sau altele mai anonime. Eu vă recomand să luați bilet direct de la șofer, de multe ori nu ține cont că ai rezervare la ora aia, așa că dacă e plin, va trebui să aștepți următorul autobuz. Nu recomand Terravision, noi nu am avut internet ca să-i arătăm biletul și am ajuns mai târziu cu 5 minute, așa că nu ne-au primit și am fost nevoiți să luăm Orio Shuttle.

Drumul durează aproximativ o oră iar microbuzele opresc chiar la gară.


4. Niciun site nu spune să ai grijă la cerșetori


Recunosc că am fost fraieriți de doi cerșetori cu povești diferite. Primul era chiar în piața de la catedrala Duomo, dădea porumbeilor de mâncare. Mi-a zis să iau și eu să le dau. Am spus ”nu, pentru că ceri bani” și mi-a răspuns ”no money”. Să nu credeți niciodată aceste cuvinte, chiar de în România mai sunt oameni care împart covrigul cu tine ca să hrănești porumbeii. După ce am hrănit porumbeii, a venit după noi să ne ceară bani.

A doua poveste s-a întâmplat la statuia lui Leonardo Da Vinci, unde un african ne-a întrebat ce facem. Am răspuns un ”bine” și ne-am continuat drumul. A venit după noi și i-a luat mâna prietenului meu pentru a-i pune o brățară (două fire de ață albastră înnodate) care cică ”poartă noroc”. Când m-am retras, a zis ”no money”, apoi mi-a luat mâna și mi-a pus brățara. Am dat să plecăm, dar ne-a arătat bancontele de 50 de euro. Prima dată am râs, fără să credem că e adevărat. Văzând că nu îi dăm bani, s-a schimbat la față și a zis să îi dăm 20 euro. Atunci ne-am dat seama că nu glumea și i-am întors spatele, dar a venit insistent după noi. I-am dat 60 de cenți să ne lase în pace, dar ni i-a aruncat cu scârbă înapoi. Mă bucur că am rămas la acest nivel, căci simțeam că va degenera totul.

Nu știam tipul acesta de cerșetorie, de aceea o bună parte din zi am fost nervoasă pe mine că m-a fraierit ca pe un copil de cinci ani.


6. Metroul e cel mai groaznic lucru pe care l-am văzut vreodată.


Mi-ar fi plăcut ca cineva să ne avertizeze că metroul, pe lângă faptul că e scump, e vechi și pute. Ca un oraș ”al modei și al fițelor”, mă așteptam ca metroul să arate măcar ca cel din București. O cartelă pentru 24h costă 4,5 euro care trebuie validată și la intrare și la ieșire (așa că nu rupe cartela). Metroul pute a urină, în unele părți mai rău ca în altele, vagoanele sunt mai rele ca cele de la Grivița din București și are doar 16 de scaune într-un vagon( opt pe o parte, opt pe cealaltă). Poți alege să călătorești cu autobuzul, dar acesta este următorul punct.


7. Niciun site nu-mi spune de unde pot cumpăra bilete de autobuz.


Ne-am învârtit prin aeroport minute bune ca să găsim un aparat pentru bilete, iar doamna de la informații ne-a zis doar ”mai în față”. Am întrebat încă o dată ”unde mai în față?” iar ea mi-a zis doar ”mai în față”.

”Grazie!”

Ei bine, să știti că bilete de autobuz le cumpărați de la ”info point-urile” aflate în diferite locuri ale orașului. Un bilet valabil 90 de minute este 2,3 euro de persoană (destul, aș zice). Așadar, cu toate că îți întoarce stomacul pe dos, e mai convenabil să mergi cu metroul.


8. Nu am găsit nicăieri recomandări de cazare și mâncare ieftine.


Toate site-urile mă avertizau doar că au mâncare foarte scumpă și bună, dar niciunul unde pot mânca ieftin și bun. Am mers pentru prima oară cu airbnb și probabil pentru ultima dată. Am dat în jur de 100 de lei de persoană pe ceea ce trebuia să fie o cameră, însă s-a adeverit a fi un apartament cu camere de supraveghere (oare le-au pus că știau că vin români?). Am vrut o cazare lângă aeroport, iar pentru a ajunge acolo am fost nevoiți să mergem pe jos pe autostradă, pe lângă gardul electric al aeroportului. Proprietarul nu răspundea la telefon, iar când în final am dat de el, am aflat că e un apartament care nu se închide pe dinăuntru (ceea ce fricoasa din mine nu putea să accepte). Apartamentul se deschidea cu un cod extrem de simplu iar eu nu prea am reușit să dorm, gândindu-mă la faptul că oricine știe codul poate intra acolo.

Legat de mâncare, am mâncat micul dejun cu 1 euro de la McDonald's, croissant și cappucino, un mic dejun genial. Mă așteptam să miroasă a ulei ars și a prăjeală în restaurant, dar miroasea doar a cafea și ciocolată. M-am bucurat să văd că absolut toți de acolo aveau meniul de dimineață la fel ca al nostru și că își începeau ziua cât de cât sănătos la Mc.

Am mai mâncat ieftin de la Luini, o patiserie extrem de apreciată din câte am observat, unde un panzerotti cu prosciuto și unul cu măsline, varză și sos ne-au ajuns 2,5 euro.

Am găsit un bistro ”Argentino” unde un prânz cu spaghete cu fructe de mare, dulciuri și cafea ne-a ajuns aproximativ 10 euro.

În rest, nu am avut prea mult timp liber să căutam mâncare ieftină, iar pentru că am vrut neapărat să mâncăm pizza în Italia, am aruncat aproximativ 20 euro pe o pizza și o Cola( never again, cu toate că pizza a fost genială).


9. Rutele de autobuz diferă față de cele online.

După o zi lungă, am vrut să ne ducem la cazare, iar nenea Google zicea să luăm autobuzul numărul 1. Ok, ne-am suit noi și am plecat. Google zicea că avem o stație, dar autobuzul nu a oprit acolo și ne-a lăsat tocmai într-un alt oraș. Deci întrebați șoferii dacă opresc în stația de care zice internetul, s-ar putea ca pe la ora 20 să vă treziți că aveți de mers pe jos 5 km. De asemenea, nu încurcați numerele. Numărul 1 e numărul 1, numărul 1A pleacă altundeva, 1B, 1C și 1D la fel. Deci citiți bine ce scrie acolo ca să nu vă treziți că prima stație e în alt oraș.(#ampățit)


10. Nimeni nu scrie despre ce sunt de fapt mall-urile în Milano


Probabil că cei care scriu despre Milano se adresează celor cu bani, nu știu. Noi eram obosiți, afară se lăsase întunericul, ne dureau picioarele și mai aveam două ore până sosea autobuzul. Fiindcă nu am vrut să stăm în metrou, am zis să intrăm în mall.

Acest ”mall” cu 6/7 etaje nu este ca mall-urile din România sau Turcia, adică niște magazine, fiecare în spațiul lui, în care lumea să intre și să se uite, cu un culoar de acces. Nu. În mall-urile de aici găsești standuri ale celor mai mari branduri din lume, puse chiar în mijlocul încăperii, aș spune un pic fără noimă. Fiecare își prezintă produsul, într-un spațiu de 1 metru pătrat, în care și-a pus un stand sau a înșirat haine. La parter găsim machiaj și parfum, iar de la etajul 1 la 5 numai haine de la cele mai mari firme din lume. Țin minte că m-am uitat de curiozitate la o pereche de pantaloni pe care, dacă i-aș fi văzut la SH, i-aș fi ignorat. Costau 835 euro. 835! Iar o bluză cu niște dungulițe negre costa nici mai mult nici mai puțin de 1500 euro. Iar lumea avea sacoșe peste sacoșe!

La ultimul etaj găsești mâncare, nu mâncare de oameni ”simpli”, ca noi, ci mâncare ”de lux” (așa cum zicea paza de acolo). Acolo găseam un stand cu ciocolată, pantofi de ciocolată, brazi de ciocolată, fructe de ciocolată, înghețată de ciocolată. Am mai văzut sushi cu 9 euro bucata și 50 euro platoul de zece. Am mai găsit un mini-market cu mâncare scumpă, ulei de mandarine, de migdale, etc.

Dar nu am găsit în tot mall-ul de 7 etaje un loc în care să stăm. O bancă. Așa că am luat o apă la 2 euro și am plecat spre autobuz dezamăgiți. Am reușit chiar să ne pierdem la etajul unu, fiindcă nu reușeam să găsim scările din cauza aglomerației.



Trăgând o linie, cele două zile mi s-au părut atât de lungi și încă nu știu dacă e de bine sau de rău. Știu că cel mai mult îmi va lipsi micul dejun de la Mc și gara centrală, atât de frumoasă.

Ca să nu termin postarea într-o notă atât de negativă, am să las mai jos lista cu obiectivele pe care le-am vizitat în cele două zile, ținând cont de faptul că ne-am axat pe mâncare și locuri pentru poze.

Poți să ajungi la toate cu metroul:

1. Duomo, catedrala din Milano

2. Galeria Vittorio Emanuele( chiar lângă Duomo)

3. Quadrilatero della Moda

4. Mâncare: Panzzerato de la Luini(lângă Duomo)

5.Piazza de la Scala, statuia lui Leonardo DaVinci

6. Castelul Sforzesco

7. Pizza de la Spontini(dacă ai chef să stau la coadă cu orele)

8. Biserica San Bernarndino delle Ossa ( construită cu cranii)

9. Înghețată Gellato

10. Arcul Păcii

11. Gara Centrală

12. Bistro Argentini


Cam atât pentru azi, revin și cu un post despre Turcia!



151 views
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now